Povestirile lui BOBO

Bobo este un catel fericit: adoptat dintr-un azil canin romàn el traieste acum in Italia. Va va povesti totul despre viata lui ....de caine dar si despre prietenii lui patrupezi, romàni sau italieni. Despre boroboatele lui brasovene dar si despre noul lui mod de viata italian. Isi doreste ca animalutele ramase acasa, in Romania, sa duca un trai mai bun si de aceea va face cunoscute istorioarele lor dar si stradaniile voastre, OAMENILOR de aici. Ciao a tutti, BOBO

Pare foarte dragut.Aveti o poza sa il vedem?

Ma cheama BOBO dar mami imi spune BOroBOata....Nu ma intrebati de ce , nici macar nu stiu ce inseamna....Cand eram mic, mic aveam alti parinti dar pentru ca nu am fost cuminte, cand am implinit 6 ani,in loc sa ma trimita la scoala m-au dus la un azil...pentru caini. Ce spaima am tras !! I-am auzit spunandu-le asistentilor veterinari sa ma eutanasieze. Asta cred ca e de rau pentru ca imediat au inceput intrebarile si exclamatiile...Oh ! Da de ce ? Chiar asa? Dupa tonul cu care vorbeau parea a fi vorba de o executie...Mi-a fost asa de frica!!!! Doua zile nu am mancat nimic...Si i-am induiosat : au inceput sa se poarte mai frumos cu mine si chiar sa ma scoata la plimbare. Dar mi-au facut injectii...poate ca eram bolnav...ei numeau asta "vaccinare" ! Intr-o zi, a venit la azil o tanti, draguta ce-i drept...Am iesit pe campul din apropiere impreuna cu mai multi caini. Mi-am ciulit urechile bine si am ascultat conversatiile oamenilor; - Nu mananca deloc! spunea cineva -Si musca!...a mai adaugat. Doamnei cea draguta se pare ca i s-a facut mila de mine....- Voi vorbi cu Victor si daca e de acord il vom lua acasa la noi. ACASA??!! Doamne, du-ma acasa la ei , m-am rugat. In azil erau mai multi caini decat oameni,muuult mai multi...Si latrauuuuuu...Imi doream o casa.- Cine o mai fi si Victor??!!ma gandeam eu.Sigur ca va fi de acord. Un catel frumos ca mine nu gasesti mereu. Doar sa ma vada, si nu-mi va mai da drumul pe strada. A doua zi au venit....Plecam in necunoscut, alaturi de parinti noi, intr-o alta casa.... Dar Victor...el e cel mai important...trebuie sa ma iubeasca....nu mai vreau la azil ! Am facut tot ce stiam eu mai bine: l-am lins pe obraz, l-am indemnat sa ma mangaie si m-am cuibarit la pieptul lui. Si l-am convins...Acum ma ia cu el la munca, imi cumpara cele mai bune crochete,si in curand ma va duce la frizer. Tanti cea draguta locuieste cu noi dar nu-mi fac griji. Pe mine ma iubeste tati cel mai mult, ma rasfata si ma striga: BOroBOata.....

A trecut un an si 5 luni de atunci. Viata mea s-a schimbat din nou: acum locuiesc cu mami in Italia. Alerg in fiecare dimineata pe plaja, jucandu-ma cu valurile Marii Ionice, am devenit mai cuminte, mai intelept....Uneori imi e dor.... de ceea ce ar fi trebuit sa fie si nu a fost.... Deseori ma gandesc la VOI, prietenii mei din ROMANIA si din OLANDA.... Ciao a tutti, BOBO

emotionanta poveste . asa sint multi romani ,cind animalul nu mai e pui ,nu-l mai vor . Bobo e unul din norocosi ,din putinii norocosi ,ceilalti sint multi

bine ati revenit, vio si bobo !!!...dupa o absenta simtita din plin pe forum, dragii de voi, ne spuneti ca acum lucrurile incep sa se aseze frumos....

povestea lui bobo, in dulcele stil al violetei, este atat de sensibila !...cu astfel de istorioare , vio, m-ai cucerit deja odata, pe ecosapiens !... ....ne rugam pentru binele vostru mai intai, insa , de ce nu, binele vostru poate insemna un bine putin mai mare pentru cateii din tara asta amarata (care parca nu vrea sa se mai schimbe la fata !)

"Sunt un catel fericit ! Am reusit sa intru in sfarsit intr-un magazin. Ma intrebam - de fiecare data cand "parinti" mei adoptivi vizitau casele acelea mari cu vitrine - oare ce le place atat de mult acolo ? Ma lasau mereu afara pentru ca oamenii rai au interzis intrarea cu catei negri. Cunoasteti cred semnul acela : un caine negru- ca si mine- cu o dunga rosie deasupra. Mamica imi spunea mereu : Tu nu ai voie ! Dar daca as fi fost alb!?...Sa fie o chestie rasista? Oricum, am reusit sa intru intr-un magazin : ce minunatie ! Am probat 2 hainute si am adulmecat aromele hranei pentru animalute, pe indelete. Tati a vrut chiar sa imi cumpere un cosulet ....L-am marait un pic si a inteles : e lucru de fetita ! Era si o vanzatoare super draguta acolo : Ce vrea BOBO sa pape ? Ce marime poarta BOBO ? Ce jucarie i-ar placea lui BOBO ? Asta da rasfat !In cele din urma m-am ales cu un cilindru bizar care se ataseaza la zgarda si in care se scrie numele si numarul de telefon al catelului ( in caz ca se pierde ). Eu am obiceiul, cand ies la plimbare fara lesa, sa fug...de nebun. Imi place libertatea ....Iar prietena mea Dona s-a pricopsit cu un cosulet " rosu ca focul sa-i surada norocul". Fetele astea... Cum va spuneam , sunt fericit! Abia astept urmatoarea sedinta de shopping.... "

Trebuie sa va povestesc neaparat despre Dona, o cockeritza neagra, fooooarte frumoasa care a fost adoptata din acelasi azil canin de unde am plecat si eu. Avea doar cativa anisori cand a fost abandonata de catre familia ei emigrata in Canada. Din fericire pentru Dona, anul 2010 a inceput pentru ea intr-o noua casa... Mi-e dor de tine Dona! Ciao a tutti, BOBO!

iata un bobo italian !!!!

ce dragut e

"A trecut iarna latoasa....Am adunat in blanita scaieti si mult praf si mi-am tricotat o bundita ,un pic cam murdara. Cu toate dusurile facute si pieptanatul cam..."tras de par" mami si tati nu reuseau deloc sa ma descalceasca. Iar cand ma enervam muscam si peria ! Intr-o seara au pus la cale marsavia. Eram prea ocupat cu rontaitul crochetelor si nu am reusit sa trag cu urechea. A doua zi insa....Am plecat la plimbare. Si am ajuns la veterinar. Nu-i bai, de obicei doar ma mangaie si imi pune o picatura dintr-o fiola pe spate. Acum insa...am auzit cuvintele care trezesc mereu in sufletul meu amintiri dureroase: "musca" si "anestezie".Ma vor duce la azil ! Din nou! Am inceput sa plang : "Nu mai fug niciodata dupa pisici..." ; "Nu o mai marai niciodata pe mamica...." ; "Nu mai latru cand suna cersetorii la usa....." Prea ocupat cu jalea din inima mea si pacalit de mangaierile lui tati , am realizat ca domnul doctor m-a intepat doar atunci cand am vazut in mana lui seringa golita deja. Pleoapele mi se lasau grele pe ochisorii mei frumosi si tristi. Labutele erau moi si burtica mi se apropia vertiginos de podea....Voi muri....A fost ultimul meu gand ! Dar nu, am tras doar un ppuuuuiiii deee sooomnnn. Auzeam un sforait ciudat in urechi si stiam sigur ca nu e taticu. Unde sunt? La azil zgomotul e altfel : cainii latra mereu si urla in haita. Se pare ca cineva tunde iarba aici! Sunt in Gradina Raiului? Am zis "tunde" ? E clar: tot la azil am ajuns: acolo am fost odata facut "periuta" cu masina de tuns. Ea toarce asa. "Isi revine !" il aud pe tati si simt in acelasi timp cum bratele lui ma coboara pe podeaua rece. Deschid ochii si cu privirea incetosata si labutele tremurande incerc primii pasi . Strigatul disperat al mamei ma trezeste brusc la realitate : " Asta nu e BOBO , e Schobobo ! "Eu? Sobolan ?!..." In acel moment am inteles : M-au tuns...."

Acum e timpul sa merg din nou la ....frizer. De data asta nu ma mai las adormit! Ciao a tutti, BOBO

iata si ochisorii blanosului !!!...ca prea au stat ascunsi, atata timp, sub bretonelul carliontzat !!!

iar cu imaginile astea, atat de romantice, chiar ne-ai dat gata !!...

"Cat e de mare marea asta?" m-a intrebat BOBO.... "E foarte mare iar intr-o buna zi vom naviga pe ea cu barca", i-am promis. Cu BARCA....un cuvant nou pentru un catel de munte. "Ce este barca?" M-a privit interogativ BOBO. "Intr-o buna zi vom merge in port si iti voi arata" i-am raspuns. Zis si facut! Priviti:

A di AMORE...

A trecut o luna de cand am ajuns in Italia si m-am hotarat sa invat, incet-incet, alfabetul acestei tari.
A vine de la AMORE. E primul cuvant pe care l-am auzit, trecand granita. Mama mi-a spus: "Incepem o noua viata, Amore!" Dar pe mine ma chiama Bobo! Am privit in ochii ei si am inteles semnificatia acestui cuvant:
Durerea pe care a simtit-o cand tati m-a batut;
Rabdarea cu care m-a ingrijit cand am fost bolnav;
Alegerea de a ma lua cu ea peste hotare.
Amore mai inseamna si:
Grija pe care mi-o poarta zilnic;
Optimismul cu care am plecat amandoi pe acest nou drum;
Siguranta pe care mi-o ofera si
Tandretea cu care ma mangaie si ma strange in bratele ei...
Amore sunt eu, ce voi ramane in inima mamei pentru
Eternitate.
Acum stiu sigur: AMORE inseamna DRAGOSTE!
Ciao a tutti, BOBO

Si pentru ca suntem la litera A as vrea sa va prezint un alt catel norocos: ANGEL. Ea a fost luata de catre GERDA de pe strazile spaniole si traieste acum in Olanda, alaturi de celelalte necuvantatoare ale familiei. Intro zi, plimbandu-se pe plaja, a fost observata de catre o doamna care a dorit sa-i faca mai multe fotografii in studioul sau. Si astfel ANGEL a devenit un fotomodel canin. Bineinteles ca ea nu era atat de frumoasa cand traia in Spania. Avea doi ani si avea...cancer. A mers insa, o data pe saptamana, la Amsterdam, pentru chimioterapie. Medicii veterinari de acolo nu mai vazusera un asemenea caz...Mai rau, acasa Angel rodea scaunele si cosurile celorlalti caini si facea pipi peste tot... La inceput a fost un cosmar! Dar, privind in ochii ei, Gerda dorea sa transforme totul intr-un vis frumos. Si a reusit: cu rabdare si dragoste! Catelusa are acum 4 ani si este ingerul familiei...Ti amo Angel! Ciao a tutti, BOBO

ca sa vezi ce poate iesi dintr-un catel luat de pe strazi....desigur, cu multa rabdare si dragoste !

B di ... BOBO

Numele meu este BOBO.
Chiar daca el, Amin Bakak, un emigrant din Maroc imi spune BOPO.
Iar Angelo, un italian sadea, ma striga Bòbò.
Gerda, olandeza inimii mele, scrie corect: Bobo.
Katia, din Ucraina, a desenat intr-o zi numele meu pe nisip: Боби. Si m-a alintat...BOBI.
Rebecca insa ma chiama BAU-BAU, asa cum latra cainii aici, in Italia (in romana HAM-HAM).
Dupa cum bine stiti, mama ma rasfata... Boroboata.
Ati inteles cu totii: in ucraineana sau italiana, in olandeza sau in oricare alta limba, ca si in sufletul mamei mele, B vine de la...BOBO.
Ciao a tutti, BOBO

Topaie in jurul meu! Sunt ca in jocul de-a "ursul doarme si viseaza" doar ca acum eu ma aflu in interiorul cercului. "Ce vreti?" strig la ei cu disperare. "Bobo doarme si viseaza ..." canta cu totii in cor. Si topaie...Incerc sa ma trezesc dar nu reusesc deloc. Imi amintesc de casa de la Brasov si de Pastele ortodox sarbatorit acolo: mami vopsea oua rosii si facea prajituri. Si drob...folosind un intreg arsenal de mirodenii: sare, piper,enibahar, tarhon, patrunjel,marar. Cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Invierea Domnului, era prilejul de a trai clipe de bucurie sfanta. Si de a imbraca haine noi! Mergeam la biserica si eu asteptam cuminte afara sfarsitul slujbei. Anul acesta insa, totul e diferit. Traim intr-o tara catolica. Mama m-a invatat urmatoarele: cele doua biserici crestine folosesc doua calendare diferite, începând din anul 1582 când biserica apuseana catolica a trecut la calendarul Gregorian, pe când rasaritenii ortodocsi au ramas la calendarul Iulian. Anul trecut, 2010, credinciosii ortodocsi si catolici au sarbatorit impreuna Pastele, pe data de 4 aprilie, dar si in acest an, pe 24 aprilie. Vom mai serba impreuna Pastele in 2014 - 20 aprilie, 2017 - 16 aprilie si apoi in 2025 - 20 aprilie.
Incerc sa ma gandesc la toate acestea pentru a ignora urecheatii ce tropaie si urla in jurul meu: "Bobo doarme si viseaza..."
"Ajunge!" Ma trezesc brusc: iepurasii sunt in continuare acolo, pe cearceaful asternut pe patucul meu. De pe masa lipseste insa cosuletul cu oua viu colorate. Poate la anul... Acum am primit in dar un imens ou de ciocolata!
Hristos a inviat!

bravo, vio, ai reusit !!!...totusi redimensioneaza-le (pe viitor) si fa-le un pic mai mici !!

Din pacate...sau din fericire, trebuie sa-i multumim lui ADMIN. El a postat fotografiile! GRAZIE!

Este asa scumpic

Este mica si slabanoaga...Rataceste de ceva timp pe strazile oraselului in care locuim. Uneori o vedem pe plaja si atunci ea ne urmeaza pana acasa, unde o las sa manance, pe saturate, din castronelul meu. Alteori mama o intalneste in drumul ei spre magazin. Si ii cumpara bunatati si apa plata. E primul maidanez intalnit si de aceea am botezat-o ... CALABRIA. Aici, legile sunt clare: oamenii trebuie sa-si protejeze animalele si daca nu o fac vor fi chemati la politie. Dar pentru asta, trebuie sa aflam cine? si de ce? a abandonat un animalut atat de frumos? Mama a cerut ajutor pe un site (unde am aparut si eu http://www.dogsitter.it/cani/foto/ricerca?RAZZA=29&NOME=Bobo ) si a fost sfatuita sa anunte "vigili urbani". Zis si facut! Acum asteptam... Un raspuns concret pentru micuta si necajita Calabria. Sunt oare italienii mai "iubitori de animale" decat romanii? Vom vedea! Povestea mea nu se incheie aici. Sunt hotarat sa o ajut, cu pretul crochetelor mele, pe aceasta nevinovata si dragalasa catelusa. Ciao a tutti, BOBO

Am cunoscut de curand, asa cum v-am cunoscut si pe voi dragii mei - prin intermediul calculatorului si datorita animalutelor - o persoana speciala, o scriitoare caruia ii citesc inca si ii recitesc povestile cu mare, mare drag si dor de ACASA. Azi vreau sa-i urez LA MULTI ANI ! pentru ca se numeste ELENA Olariu...Ma veti intelege curand voi, cei care veti avea onoarea si placerea de a citi "SIMFONIA PAMANTULUI-SIMFONIA IUBIRII". Dar si voi, cei ce va veti delecta imediat cu aceasta frumoasa si adevarata si minunata povestire:
MIHAIL-caine vagabond



Sfârşit de februarie. Iarna se încăpăţânează să plece de pe meleagurile noastre, cu toate că, de multe ori, albul ghioceilor se confundă cu cel al zăpezii iar mirosul verde-crud, adus hăăt departe de aripile primăvăratice ale vântului, cheamă natura întreagă la dezmorţire, la perpetuare...

Tambur, credinciosul meu câine, mereu treaz pe timp de noapte, moţăie afară, pe zăpadă. De cum mă vede, îşi scutură promoroaca groasă de pe blană şi începu să se gudure:

- Ce faci, câine rău? Nu dormi în cuşcă! Sau au şi venit puricii?! Arăţi de parcă ai fi câine murat!...

Dar în privirea acestuia, tristă, am citit că se întâmplase ceva; întoarse capul înspre cuşcă şi începu să scheune...Acolo, lângă cuşcă, se afla o namilă de câine ce-i luase locul. Asta am crezut la prima vedere..

-Ei bine, dar văd că ţi-ai adus pereche, şi am vrut să mă apropii, să-l ating; acesta, mai mult mort decât viu, scheunând anemic, întinse capul spre mine, arătându-mi gâtul...

Era tot, de jur împrejur, carne vie...Sârma ghimpată de la laţul care fusese pus îi scrijelise gâtul; fiind voinic, reuşi să rupă laţul rămânând cu acesta înfipt adânc în carne...

Cu răsuflarea întretăiată, abia de-şi mai ducea zilele. Ce zic eu, poate câteva ceasuri.

Tambur se apropie de noi; îl mirosi pe el mai întâi, privindu-l lung în ochi. Îşi mută privirea apoi spre mine, începând să se gudure:

- Salvează-l ! Salvează-l cât mai repede, îmi zise din privire şi –o să-ţi pară rău...

„- Ce să fac?! CE să fac!?...Sârma era oţelită şi acolo trebuia mână de bărbat şi un cleşte să o taie...Sau un patent. Apoi acesta era străin şi dacă avea să muşte mâna salvatorului?...”

Gâtul, tot numai sânge şi carne scrijelită provoca o anume repulsie; un miros de carne crudă provoca greaţă şi un gen de leşin mă cuprinse pe dată. Noroc de aerul tare de afară!

Şi amândoi câinii mă implorau din privire să-l salvez pe cel bolnav, să nu plec... Iar eu singură nu puteam face nimic...

- Nu. Nu plec! Mă uit în ochii lui Tambur mângâindu-l... Dar trebuie să tai sârma aceasta şi, cu mâna goală, vezi bine, nu pot...Pricepi acum de ce vreau să plec?...

Începu să dea din coadă. Înţelesese mesajul.

Celălalt, un câine mare, negru, tuciuriu de negru, cu privirea încruntată iar între sprâncene o dungă albă; la fel de jur împrejurul gâtului – acum însângerat şi labele picioarelor, de asemeni albe.

xxx

După lungi şi interminabile discuţii din care soţul meu nu prea înţelesese ce vreau să spun, se ridică din pat şi îmbrăcându-se în grabă, mormăi ca pentru sine:

-Iacă-te şi asistentă de câini! Mâine, poimâine, cine ştie ce te mai duce mintea să faci? Luă totuşi cutia cu scule ieşind din casă. Eu, după el, învârtindu-mă ca un titirez. Când ajunse în grădină la cuşca lui Tambur, numai ce începu:

- Ce faci cu turba asta?! Cine mi-l ţine să-i scot sârma? Nu vezi, este înfiptă în carne! Doar nu-i mort să stea locului!?...

Şi după câteva clipe de ezitare:

- Dacă mă muşcă?...

Apoi adresându-i-se lui Tambur:

-Tambur, de unde l-ai cules?!...Spune, băiete, ce să fac eu cu jigodia asta? Dacă mă muşcă.. .

Amândoi câinii scheunau. Cum să tai sârma din jurul gâtului? Era adânc înfiptă în carne şi câinele, străin. Cine ştie de nu era turbat şi apoi să te vezi patruzeci de zile cu injecţii în abdomen!...

Mă apropii de câine:

- Măi căţel, uite cum facem: eu te voi ţine de cap uşurel iar tu nu vei face nici o mişcare. Ştiu că te doare! Îţi vine să urli de durere, nu-i aşa? Urlă!

Văzând că nu face nici o mişcare, în sensul că nu se repezi la mine, continui:

- Da, urlă cât te ţine gura, dar stai cuminte să-ţi taie boala asta de sârmă!...Apoi, fă ce vrei! Du-te unde vei vedea cu ochii!...

De parcă înţelesese foarte bine mesajul, începu să dea din coadă.

-Aşadar, ne-am înţeles!?

xxx

Greu rupse sârma cu cleştele. Era oţelită şi mai era şi înfiptă în carne. Mă cuprinse un gen de vomă iar el, câinele, urla de durere. Lacrimile-i curgeau din ochi şiroaie dar privirea nu şi-o dezlipea din privirea mea...Tambur, martor ocular, asista vitejeşte şi el la operaţiunea noastră de salvare, scâncind uşor...

O prinse. În sfârşit, prinse sârma în gura cleştelui! O apucă bine apoi, cu cealaltă mână în care avea patentul muşcă puternic din sârmă...

Mână de bărbat!...

Gata! Sârma, năclăită de sângele înnegrit pe ea lăsă bietul animal să răsufle...

Acum trebuia scoasă din carne...

Brrrrr!! Aici, chiar că nu mai rezista nici câinele. De durere, bineînţeles.

- Trage odată şi taci! strigă soţul la mine.

Şi am tras...Întâi speriat, apoi urlând, câinele se smulse din braţele noastre sărind gardul mai înalt de un metru jumate, eu rămânând în mâini cu sârma-laţ plină de carne şi sânge...Şi cu un gust leşietic, mai mai să cad din picioare. Cu stomacul pe dos, cu sârma în mâna ca pe o coroană mă îndrept spre casă. Soţul, privind după urmele câinelui dispărut vorbi ca pentru sine:

- Na, am făcut-o şi pe asta!...

Tambur, bucuros nevoie-mare că-i salvasem de la moarte un prieten din rasa-i, cine ştie poate fratele, căci tare mai semănau, era într-un dute-vino, scuturându-se continuu. Ne împroşcă pe amândoi cu roua-i de pe blană, zbenguindu-se şi făcând tot felul de giumbuşlucuri...

- Câine murat! îi zise soţul meu. Numai tu eşti de vină!...

xxx

Trecură trei săptămâni. Într-o dimineaţă, după ce-mi pregătisem cele necesare pentru hrana porcului şi a păsărilor mă îndreptai spre uşă. Când am deschis-o, stupoare: câinele acela mare, negru cu dungă albă pe frunte era la uşă, culcat pe preş.

Odată deschisă uşa, îşi întoarse privirea ridicându-se şi dând din coadă...

Am dat înapoi speriată.

- Ce-i? Ce este?! Ce s-a-ntâmplat?...

Mai mult moartă decât vie, încep să bâigui:

- ...câinele acela, căruia tu i-ai tăiat sârma de la gât, sârma aceea ghimpată, e la noi, la uşă...

Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ridicându-se de la masă unde-şi lua micul dejun, veni după mine:

- Ce te sperie asta?!

- E aşa de mare!...Ştii, i se vede foarte bine rana de la gât! Nu s-a cicatrizat încă...De tot. .. Acum stă la uşă şi nu pot să ies la animale...

- Măi dar copil mai eşti! Ţi-e teamă de un câine care a venit să-ţi mulţumească? Doar noi l-am salvat! Nu?! Mai bine dă-i şi lui ceva să mănânce!

Mă întorc, mai iau o felie de pâine şi i-o întind; dând din coadă şi privindu-mă fix în ochi, apucă felia cu gura. Apoi o lăsă jos.

- Măi câine rău, ce bun eşti tu! Haide, mănâncă-ţi porţia şi lasă-mă să trec!...

M-a lăsat. Ba chiar mi-a permis să-i văd şi rana de la gât, gudurându-se continuu. Mai avea să treacă ceva vreme până la vindecarea totală; rămânea însă, pe viaţă, inelul din jurul gâtului, ca un semn distinct printre semeni. Un suflet ce scăpase de la moarte ca prin urechile acului şi asta graţie lui Tambur, câinele meu. Din privirea-i înţelesesem că trebuie să fac o faptă bună...

I-am pus numele Mihail. Mihail- câine vagabond. Văzusem la televizor un serial rusesc unde, un câine, Mihail pe nume, îşi găsise stăpânul după zece de ani de căutări. Era chiar de culoarea acestuia de la uşa mea.

De atunci, nu a mai plecat de la uşă. Nici un câine rău nu este dar, numai prezenţa fizică te-nfioară; când îl vezi sau când îi sare stăpânului – soţul meu, cu labele din faţă pe piep, pentru a-l mângâia trebuie să te ţii bine; altfel te dărâmă...A simţit-o pe propria piele şi pisoiul atunci când şi-a întins „lăbuţa” să alunge o muscă...

Singură, de atunci, cicatricea de la gât a rămas ca o zgardă cu urme ghimpate, o zgardă sumbră, ca un şirag de perle albe, filigranate; de-l atingi cumva, chiar şi din neatenţie, se uită adânc în ochii tăi, între sprîncenele albe formându-se o cută, ca o tristă aducere-aminte...





Elena Olariu (Sâmbătă, 21 februarie 2001)

Sunt doua inimi ce bat la unison alaturi de sufletele imblanite sau...inaripate. Locuiesc la BARI, in Italia si zilnic au grija de pasarile cerului dar si de necuvantatoarele patrupede.
MIHAELA are un iepuras si doua pisici: Tess si Minette...MICHELE are 3 caini si o pisica iar acasa la parinti mai are alti 2 caini si 3 pisoi...
Amandoi ingrijesc porumbeii raniti sau cazuti din cuib pana se fac bine si apoi le dau drumul, sa zboare...In plus, Michele este voluntar al unei organizatii de protectie a animalelor si zilnic salveaza vieti. Pentru inceput va voi trimite cateva fotografii cu cei doi prieteni ai mei (in vizita la o ferma) dar si cu micuta MINETTE. Pe urma ii voi invita pe ei sa va impartaseasca cateva ganduri si fapte legate de animalute. Pana atunci va salut cu drag din Italia...CIAO A TUTTI, BOBO

Ce frumos!!!!!

cat de dragut

vio, ce mai face maidaneza italianca???...ce mai stii de ea?

iata si poze despre care trebuie sa ne povesteasca vio !






asta-i cea mai "tare" !!!!

"Sunt doua inimi ce bat la unison alaturi de sufletele imblanite sau...inaripate. Locuiesc la BARI, in Italia si zilnic au grija de pasarile cerului dar si de necuvantatoarele patrupede. "

Sunt prietenii nostri, ea romanca-el italian...Iubesc si ajuta animalutele impreuna pentru ca dragostea pentru necuvantatoare nu are frontiere. O porti cu tine oriunde in lume! Saptamana viitoare vom merge pentru cateva zile in Puglia sa-i vizitam pe Mihaela si Michele; apoi pentru a face o rugaciune la mormantul Sfantului Nicolae (in Basilica SAN Nicola) si alta in Biserica Ortodoxa Romana din Bari, dar si pentru a va arata cum traiesc, calatoresc si se rasfata cateii si pisicutele in aceasta tara minunata ITALIA...Pana atunci va salut de aici, din insorita Calabria...Ciao a tutti, BOBO

Bine v-am regasit dragii nostri! Abia ne-am intors de la Bari si avem multe de povestit. Sa nu va mirati insa daca veti vedea, incepand de azi traducerea in italiana pe acest Forum. Am intalnit persoane minunate care vor sa citeasca si sa va cunoasca aici, pe site. Si nu doar atat: vor chiar sa ajute...
Sa incepem cu ... programul initiat de ministrul turismului Michela Vittoria Brambilla. Se numeste TURISTI A 4 ZAMPE http://www.turistia4zampe.it/ si vrea sa ofere posibilitatea tuturor iubitorilor si detinatorilor de animale de a calatori in compania catelului sau pisicului, pretutindeni in Italia.
Nu credeti? Chiar eu am fost oaspete, pentru o noapte, in HOTEL ADRIA din Bari. Cazarea este gratuita pentru animalute iar confortul maxim. Daca voi cunoasteti astfel de locuri in Romania sau chiar in alta tara va rog sa-mi spuneti. Voi merge negresit sa le vizitez; pentru ca acum stiu : si eu, un mic catel am drepturi la fel ca EL, marele om!
Va trimit si poze: pe peron, asteptand trenul; in compartiment - cu valiza alaturi; la hotel (cu aer conditionat si TV) si altele...
Ciao a tutti, BOBO

super

Multumim Violeta ca te preocupa soarta animalutelor din Romania. Poate cei pe care ii cunosti vor alege sa ajute si animalutele, cateii comunitari, din Bucuresti.
Succes in toate!

ce scumpete de catel

cata de scum e

Mi chiamo Bobo pero mammina mi dice BOroBOata (Birichino). Non chiedetemi perchè, non so nemmeno che cosa significa.... Quando ero piccino-piccino ho avuto altri genitori, ma perche io non ho fatto il bravo, quando ho compiuto 6 anni, invece di mandarmi a scuola mi hanno portato in un centro di accoglienza ... per i cani. Che paura!! Ho sentito come loro hanno chiesto al veterinario di farmi euthanasia. Che penso che sia qualcosa di male perche hanno cominciato subito le domande ed esclamazioni...Oh! Ma perché? Davvero? Secondo il tono con cui parlavano sembrava essere una esecuzione ... Ero così spaventato! Due giorni non ho mangiato nulla... E ho toccato le loro anime: hanno cominciato a comportarsi meglio con me e mi hanno pure portato a spasso. Ma mi hanno fatto le iniezioni... forse ero malato... loro hanno chiamato questo "la vaccinazione"! Un giorno, è venuta al canile una signora molto carina ... Sono andato sul campo, nelle vicinanze, con altri cani. Ho drizzato le orecchie e ho ascoltato le conversazioni della gente; - Non mangia niente! ha detto qualcuno...E morde!... ha aggiunto quello...Sembra che la gentile signora ha avuto pietà di me ....- Parlerò con Victor e se lui sarà d'accordo, l'ho prenderemo a casa nostra. A CASA??!! Signore, fammi andare a casa loro, ho pregato. In canile c'erano di più cani che persone, moooolti di più ...E abbaiavanooo...Volevo cosi tanto una casa! Chi è questo Victor??!! mi domandavo io. Certo sarà d'accordo. Un bel cane come me non si trova sempre. Basta vedermi e non mi lascerà mai sulla strada. Il giorno dopo loro sono venuti...Andavo verso l'ignoto, con genitori nuovi, in un'altra casa ...Ma Victor ... lui è il più importante ... si deve innamorare di me... non voglio mai piu al canile! Ho fatto tutto ciò che sapevo meglio: l'ho baciato sulla guancia, l'ho spinto ad acarezzarmi e mi sono immerso nella sua anima. E l'ho convinto...Ora mi porta con lui al lavoro, mi compra il miglior cibo, e presto andrò dal parrucchiere. La signora carina abita con noi, però io non mi preoccupo: papà ama me di piu, mi fa le coccole e mi chiama: BOroBOata (Birichino).

E' passato un anno e cinque mesi da allora. La mia vita è cambiata di nuovo: ora vivo con mamma in Italia. Vado tutte le mattine in spiaggia, gioco con le onde del Mar Ionio e sono diventato più saggio, più intelligente....A volte mi manca .... ciò che doveva essere e non è stato ...Spesso penso a voi, i miei amici dalla Romania e Olanda ...
Ciao a tutti, BOBO

Invat, invat...sigur ca invat in continuare limba italiana...

Ieri, de exemplu am inteles un nou cuvant: DONO=DAR, CADOU...Si mi-am amintit cu placere ziua in care l-am primit pe cel al Gerdei. A sosit intr-un imens colet si mi-a fost greu sa rascolesc peste tot, dar...l-am gasit! Am imprastiat jucariile, am rasturnat cutiile, am cotrobait in toate pungile! Era o frumoasa zgarda cu lesa...N-o voi putea uita niciodata! Nu am purtat-o pentru ca era cam mare pentru mine, asa ca am daruit-o, la randul meu unei cateluse din Brasov..."Dar din dar se face rai" spune un proverb romanesc si adevarat graieste. Sunt sigur ca si voi a-ti daruit, macar o data in viata ceva, cuiva...E cel mai frumos gest si poate uni pentru totdeauna doua suflete. Sa dai inseamna sa primesti...m-a invatat mami si mi-a mai spus ca "Darul nu după mărime, ci după dragoste se prețuiește." Eiii, acum va las, trebuie sa invat...limba italiana...
Ciao a tutti, BOBO!

Acum e acum, cu postarea pozelor...Daca nu reusesc strig dupa ajutorul Claudiei!
"Fisierul incarcat nu este valid: Au fost depasite limitele maxime ale dimensiunii imaginii (dimensiunea imaginii : [800 x 600], limita : [480 x 360])."
Claudia... Aiuto!

Ce scumpic eee!Se bucura de imprejurimi pare plin de energie!

Prin cutii si...pe sub cutii...

Riproviamo:

Claudia, daca razi, te mananc! A mai ras odata una de mine, a zis ca sunt planta dar era grasa si urata asa ca i-am dat voie! Sa fie si ea fericita macar un minut...Yoana stie despre ce vorbesc! O rog pe ea sa posteze pozele cum trebuie...

Claudia (rosie -ca mai e si o claudie albastra ) nu are voie ca-i minora....da' eu pot ???




sigur ca esti planta...pai florile nu sunt plante??? si-apoi fara plante ar mai avea el , Pamantul, oxigen sa respire????

hai sa-ti marturisesc faptul ca nici eu nu stau mai bine.....de exemplu, nu stiu cum postezi tu pe invizibil vizitatorilor nelogati !!

Da' crezi ca eu stiu?

poza mea preferata !!!

Bine v-am regasit dragii mei!

Am fost foarte ocupat in ultimele luni dar acum am gasit un pic de timp sa mai stau la taclale cu voi.

Am primit un mail de la prietenii mei din Olanda


"Hello Bobo,


Look on the photos!

You must also go to school!

Aisha, the Romanian street dog, has his first lesson for training.



Her family, ANGEL, help also Aisha.

Snowy only likes to watch, she do not train only looks how AISHA and ANGEL are to training.



BOBO, could you come for training?



love AISHA, ANGEL and SNOWY"


Privind fotografiile nu mi se pare foarte greu. Voi ce spuneti? Sa merg la antrenament in Olanda?