religiile, omul si animalele

voi incepe printr-o rugaciune pentru animale, a unui mare sfant, protector al crestinismului: sf vasile cel mare !...




Rugaciune! (Sfantul VASILE CEL MARE,370 d.Hr.) “O,DOAMNE, fa sa sporeasca in noi simtamantul prieteniei fata de toate fapturile, fratii nostri mai mici, carora Tu le-ai daruit acest pamant pentru a le sluji drept camin in care sa traiasca alaturi de noi. Fie ca noi sa intelegem ca acestea nu traiesc numai pentru noi, ci si pentru ele si pentru Tine, si ca se bucura de minunea vietii la fel ca si noi si Iti slujesc dupa puterea lor mai bine decat o facem noi dupa puterea noastra”! ” Dumnezeu este Facatorul Naturii si, prin urmare, aceasta ne ajuta sa-L vedem si sa-L intelegem cu adevarat!…Veneratie pentru orice viata, bunavointa, iubire si mila fata de animale si intreaga Creatie, toate acestea sunt insusiri ale unei minti ascutite si ale virtutii:”CEL DREPT ARE MILA DE VITE, iar inima celui rau este fara indurare”(Pilde 12:10).(sursa-carte Oamenii si animalele in Lumina Sfinteniei/Joanne Stefanatos). s.em


stiu ca subiectul e delicat...sunt multe de spus aici !

Foarte frumoasa rugaciune si foarte potrivita pt acest site.De aceea prin aceasta rugaciune Dumnezeu ne spune sa iubim si micile sufletele.

Sa nu-l uitam pe Sfantul Francisc de Assisi, cel care vorbea cu pasarile cerului si animalele pamantului.

" Cea mai cunoscuta dintre minunile savarsite de sfantul Francisc ramane imblanzirea ferocelui lup, povestita in „Fioretti”. Fiara era atat de mare si atat de fioroasa, incat oamenii se temeau sa iasa pe poarta cetatii ca nu cumva sa-i cada victime. Lupul nu se multumise doar sa masacreze vitele si turmele de mioare, ci indraznise sa-i atace si pe trecatorii insingurati si neimarmati.

Sfantului i s-a facut mila de localnici si a decis ca va merge sa-l intalneasca pe lupul cel rau. Cetatenii l-au rugat sa renunte la intentia sa, dar sfantul si-a pus nadejdea in Dumnezeu, rugandu-l sa-i poarte de grija. Asadar, a iesit din cetate si s-a indreptat catre padurea din apropiere. Din inaltul zidurilor, locuitorii ii strigau sa se intoarca.

Lupul a tasnit din padure, cascand o gura imensa, plina de colti ascutiti. Sfantul Francisc a facut semnul crucii catre fiara, pe care puterea lui Dumnezeu a imblanzit-o instantaneu. Apoi i s-a adresat cu blandete: „Vino incoace, Frate Lup. In numele lui Cristos, iti poruncesc ca de acum incolo sa nu mai ucizi pe nimeni”. Ascultator, lupul si-a aplecat capul si s-a culcat la picioarele Sfantului Francisc, bland ca un mielusel.

Sfantul l-a dojenit pe lup, reprosandu-i ca terorizase intreaga regiune, omorand nu doar animalele, ci si pe oameni, fiinte create de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui: “Frate Lup, vreau sa fac pace intre tine si locuitorii din Gubbio. Ei nu te vor haitui, iar tu ii vei lasa sa-si traiasca viata linistiti. Toate omorurile dinainte iti vor fi iertate.”

Lupul si-a exprimat acordul miscandu-si corpul si plecandu-si capul. Sfantul Francisc si-a intins mana pentru a pecetlui intelegerea, iar fiara imblanzita si-a intins laba si a pus-o in palma omului cel sfant. Apoi, Sfantul Francisc i-a poruncit lupului sa intre in oras si sa se impace cu localnicii. S-a inapoiat in cetate urmat ca un catelus de temutul animal.

In vreme ce au strabatut orasul, toata suflarea s-a adunat sa vada minunea. Ajunsi in fata bisericii, Sfantul Francisc, cu fiara alaturi, le-a predicat oamenilor despre nemaipomenita iubire a lui Dumnezeu, apoi le-a urat tuturor pace si binete. Locuitorii din Gubbio au promis cu glas tare ca de atunci incolo il vor hrani pe temutul animal. Apoi, Sfantul Francisc l-a intrebat pe lup daca accepta. Fiara si-a aplecat capul si si-a sucit corpul intr-un fel care sa dea de inteles ca a acceptat intelegerea. Apoi, lupul si-a pus din nou laba in mana sfantului, parca pentru a intari legamantul.

Atat oamenii cat si animalul au respectat invoiala. Lupul s-a aciuit pe langa biserica si a trait acolo timp de doi ani. N-a mai atacat pe nimeni si nimeni nu i-a facut vreodata rau. Pana si cainii i-au dat pace, nu-l latrau cand trecea pe langa ei. Atunci cand i-a sunat sorocul si animalul a murit de batranete, oamenii din Gubbio s-au intristat foarte tare. Lupul imblanzit reprezentase o marturie a sfinteniei lui Francisc si devenise dovada vie a bunatatii si iertarii divine."
(Lupul din Gubbio - GYÖRFI – DEÁK György )

https://www.youtube.com/watch?v=4aBiHIPSuhw&feature=fvwrel

Nu mai am cuvinte sa comentez ...

"Artistii il infatiseaza adesea pe Sf. Francisc inconjurat de animale si pasari. Ultimii sai biografi ne vorbesc despre faptul ca el le tinea predici animalelor si pasarilor si despre intalnirile lui cu o mare varietate de creaturi, carora li se adresa cu: Sora Ciocarlie, Frate Licurici, Frate Iepure s.am.d.

Jack Wintz, un calugar franciscan, ne impartaseste cateva aspecte fascinante din viata acestul Sfant extraordinar.
- Ne puteti descrire relatia pe care St. Francis o avea cu animalele?
- Parintele Jack: Francis privea intreaga Creatie ca pe o singura familie. El nu considera ca oamenii sunt superiori sau inferiori altor creaturi. El credea intr-un Creator bun si iubitor si ca toate creaturile trebuie tratate cu bunatate si iubire. Si cata vreme toate creaturile aveau acelasi Tata in Ceruri, ei bine, acest lucru il facea frate cu stanjenelul si cu vulpea.
- Ne puteti spune cum anume comunica St. Francis cu animalele?
- Parintele Jack: Anumiti calugari, cum a fost Thomas de Celano, care l-a cunoscut pe Sf. Francisc si i-a scris prima biografie, l-a prezentat pe acesta vorbind cu animalele prin intermediul cuvintelor. Eu imi imaginez ca Sf. Francisc avea instincte empatice sau telepatice naturale, care il ajutau sa se apropie de animale in acest fel.
- Ne puteti spune o poveste despre acest lucru?
- Parintele Jack: Povestile pe care le avem sunt de la primul sau biograf, Thomas de Celano. El spune ca, intr-o zi, un frate calugar i-a adus lui Sf. Francisc un iepuras care fusese prins intr-o capcana. Francisc l-a sfatuit pe iepuras sa fie mai atent in viitor, apoi l-a eliberat din capcana si l-a pus pe iarba, pentru ca acesta sa mearga inapoi in padure. Insa, iepurasul a sarit inapoi in poala lui Sf. Francisc.
Francis a facut cativa pasi prin padure si l-a pus, din nou, jos. Dar, iepurasul s-a intors dupa el si i-a sarit din nou in poala! In cele din urma, Francis l-a rugat pe unul dintre prietenii sai calugari sa duca iepurasul departe, in padure, si sa-i dea drumul sa plece. De data aceea, iepurasui si-a vazut de drumul lui.
Acest gen de intamplari aveau loc in mod obisnuit in prezenta Sf. Francisc si intotdeauna el considera ca erau prilejuri de a slavi Gloria lui Dumnezeu. Fiindca, daca cele mai simple creaturi pot fi atat de inzestrate cu minunile lui Dumnezeu, ce potential urias trebuie sa avem noi, ca fiinte umane!

De asemenea, Thomas vorbeste despre pesti care comunicau cu Francis. Ori de cate ori vreun peste era prins, iar Francis se afla pe aproape, el il arunca inapoi in apa, avertizandu-l sa nu se mai lase prins vreodata. Uneori, pestii inotau in jurul barcii sale, ascultand predicile lui Francis, pana cand el le spunea sa plece. Atunci, pestii se indepartau.

- Ne-ati putea spune mai multe despre predicile pe care le tinea animalelor?
- Parintele Jack: Pentru a exemplifica, am sa va impartasesc o alta poveste spusa de Thomas de Celano. Francisc si tovarasii sai faceau o calatorie prin valea Spoleto, in apropierea orasului Bevagna. Dintr-o data, Francis a observat o multime de pasari de toate felurile. Plin de evlavie, el li s-a adresat: “Frati si surori pasari, ar trebui sa-l proslaviti pe Creatorul vostru si sa-l iubiti necontenit. El v-a daruit pene ca sa va imbracati, aripi ca sa puteti zbura si tot ceea ce va trebuie. Dumnezeu este cel ce v-a innobilat in fata tuturor celorlalte creaturi, facandu-va salasul in aerul pur, rarefiat. Fara a fi nevoiti sa saditi sau sa culegeti, ati primit calauzirea si protectia lui Dumnezeu”.
La aceste cuvinte, pasarile au inceput sa-si desfaca aripile, sa-si intinda aripile si sa se uite lung la Francisc, bucurandu-se si slavindu-l pe Dumnezeu conform naturii lor. Apoi, Francisc s-a dus exact in mijlocul lor, s-a rasucit si a venit inapoi, atingandu-le cu tunica sa. Dupa aceea, el le-a binecuvantat, iar ele au plecat in zbor.

Mai tarziu, Francis se intreba in fata tovarasilor sai de ce oare nu tinuse niciodata predici pasarilor. Si din acea zi, Celano relateaza ca Francis si-a facut un obicei din invocarea tuturor pasarilor, animalelor si reptilelor care-i ieseau in cale, cerandu-le sa-l proslaveasca si sa-l iubeasca pe Creatorul lor.

Pe parcursul vietii sale, au existat multe asemenea momente speciale, in care Francis le tinea predici animalelor. Odata, el chiar a redus la tacere un stol de pasari galagioase, care intrerupsesera o ceremonie religioasa. Spre stupefactia tuturor celor prezenti, pasarile au tacut pana cand predica lui Francisc s-a incheiat.

- Uau! Va dati seama ce respect profund si cata iubire avea el pentru intreaga Creatie?
- Parintele Jack: Eu cred ca nu putem separa iubirea lui Francis pentru animale de iubirea lui pentru Dumnezeu. El numea Creatia o “opera de arta” si spunea ca in fata oricarei opere de arta suntem inspirati sa il elogiem pe artist – in cazul nostru, pe iubitorul nostru Creator."
(Editura For You)

Cred ca nici eu de fapt nu cred, sigur nu am ce sa mai spun.Cum am mai spus sunt faoarte multe intamplari despre animalute care sper sa-i indrume pe toti spre bine

Despre Sfantul Fanurie am aflat demult, cand o pierdusem pe Helga, catelusa care mi-a salvat sufletul si viata.
"Numele mucenicului este cu certitudine de origine greacă. În elină înseamnă „a face vizibil“, „a arăta“, iar la diateza reflexivă el se tălmăceşte prin „a arăta despre sine ceva“, „a arăta cuiva ceva ca al său“. Acest nume este îndreptăţit, întrucât Sfântul Fanurie este cel care a săvârşit multe minuni pentru regăsirea lucrurilor şi animalelor pierdute. Dar numele său mai poate fi interpretat şi în sensul că mucenicul a făcut prin viaţa sa să se arate puterea credinţei în Hristos.
Moaştele Sfântului au fost descoperite de nişte păstori în jurul anului 1500, când pe vârful unui munte unde îşi păşteau oile se vedea o lumină care nu se stingea niciodată. Au crezut că acolo era ascunsă o comoară. S-au legat cu frânghii groase, s-au suit în locul acela plin de strălucire şi au văzut în peştera de pe culmea muntelui moaştele Sfântului şi o piele de animal pe care era scrisă viaţa mucenicului.
Pomenirea Sfântului se face la 27 august şi mulţi creştini, potrivit ultimei rugăciuni a mucenicului, fac în ziua prăznuirii lui nouă turte pe care le împart săracilor, iar după ajutorul primit de la sfânt fac o plăcintă mai mare, dăruită celor lipsiţi, ca mulţumire adusă lui."

Sursa: ziarullumina.ro

..."Şi atâta milostenie avea, încât şi pe fiarele care se atacau între ele, le împăca, îngrijindu-le, dacă erau rănite şi aranjandu-le culcuşuri bune, că nu de puţine ori, l-a găsit părintele lui (pustnicul), culcat alături de vreun şarpe mare, care în timpul somnului lui Fanurie îl păzea în gura vizuinei ca să nu-l atace vreo altă fiară.
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacaţi de multe fiare de prin pustietăţi, să le certe pe ele şi să le poruncească lor a se sălăşlui mai departe într-o prăpastie şi să nu mai supere pe vreun om, încât şi fiarele cele mai de temut, când erau atacate de om sau de altă fiară mai puternică, deşi nu aveau grai, întorceau ochii spre coliba lui Fanurie şi îndată erau scăpate. Deci s-a făcut iubit de toate pustiile, din împrejurimi şi mai departe, iară toţi locuitorii pustiului mulţumeau lui Dumnezeu că le-a trimis lor pe acel tânăr prea îmbunătăţit, care şi fiarele le îmblânzeşte şi pe oameni îi tămăduieşte."...
(Fanurie-OrthodoxWiki.)

Incerc sa atasez si o poza a Sfantului Fanurie...

"Sfântul Vlasie, pe care Biserica noastră îl serbează în fiecare an în data de 11 februarie, a trăit pe vremea împăraţilor romani Diocleţian şi Licinus, aprigi prigonitori ai creştinilor. Pentru viaţa lui dreaptă şi plină de bunătate, a fost ales Episcop al creştinilor din Sevastia. Pentru că Dumnezeu se supără pe oamenii care îşi pun viaţa în primejdie în mod nesocotit, Sfântul Vlasie s-a retras în munţi să se roage, ferindu-se din calea prigonitorilor şi a celor ce îi tulburau rugăciunea. Se spune că fiarele sălbatice se jucau în faţa peşterii lui şi aşteptau să-şi sfârşească rugăciunea, ca să ia binecuvântare de la el. Milostiv, Sfântul tămăduia animalele bolnave, prin rugăciune.

Dar vânătorii i-au găsit peştera şi l-au dus în cetate. Pe drum, Sfântul a făcut multe minuni, vindecând oamenii şi animalele şi propovăduind dreapta credinţă. A vindecat un copilaş, căruia îi rămăsese un os de peşte înfipt în gât şi era să moară; la cererea unei văduve sărmane, s-a rugat şi lupul i-a adus înapoi singurul purcel pe care îl avea şi pe care i-l luase. A fost închis şi torturat, dar pe toate le-a răbdat, cu nădejdea mântuirii. Atunci, zice-se, văduva şi-a sacrificat purcelul şi l-a gătit pentru sfânt. Sfântul Vlasie a îndemnat-o să-i facă pomenire în fiecare an, căci astfel nu-i va lipsi nimic, şi aşa s-a şi întâmplat…"
Ziarul "Lumina de duminica"
ARHIVĂ
Duminica, 30 Ianuarie 2011

"Dragostea calugarului

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul, insa, a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ?!, a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard.

Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada.

- Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele gardului - bunatatea naste totdeauna bunatate. Daca tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu tine. Hai, vino si mangaie-l!

Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai bine. De tine depinde! "
(CrestinOrtodox.ro - Povestiri cu talc)

"Sfântul Vlasie, apărătorul oamenilor şi păsărilor


Ţăranii noştri erau încredinţaţi că sfinţii au grijă nu numai de oameni, ci şi de păsări şi animale, ba şi de vreme. Şi nu este adevărat? Cine să-L ajute pe Dumnezeu să gospodărească lumea, dacă nu sfinţii? Se crede încă prin sate că fiecare sfânt, după cum îi cade ziua în calendar, are grijă de oameni şi de nevoile lor, ferindu-i de lupi, dând ploaie la vreme, ferind recoltele de grindină sau de secetă şi foc. Dar sfinţii au grijă şi de rânduielile naturii, veghind când vin păsările, când încolţesc urzicile sau ies gângăniile din pământ sau, dimpotrivă, când cad frunzele..

Nu e de mirare că oamenii credeau că Sfântul Vlasie, a cărui zi cade la începutul migraţiei de primăvară a păsărilor, are grijă de zburătoare! Mai ales că ei ştiau, din Vieţile sfinţilor, cât de mult îl iubiseră animalele sălbatice! Aşa încât, spuneau ei, acum se întorc păsările şi Sfântul Vlasie le dezleagă glasul, ca să cânte. Mai spuneau că cine nu ţine sărbătoarea nu va auzi, pe lumea cealaltă, cântecul păsărilor din rai, iar pe lumea asta păsările îi vor mânca semănăturile, punând în pericol recoltele. De aceea, tot satul ţinea cu străşnicie sărbătoarea. Le mai era frică oamenilor şi să nu aibă copii sau animale cu defecte. Şi chiar dacă nu aveau copii, tot ţineau sărbătoarea, pentru copiii rudelor. Vedeţi cum se ajutau oamenii între ei şi se rugau unii pentru alţii? "
Ziarul "Lumina de duminica"
ARHIVĂ
Duminica, 30 Ianuarie 2011