O Poveste de Basm

[b]Dragi copii si adulti in acest topic as vrea sa povestiti niste intamplari amuzante,triste,frumoase dar nu inventate despre voi si animalutele voastre.
De exemplu eu va voi povesti o intamplare de cat de mult ma iubeste catelusul meu.
Era o vara calduroasa iar catelul meu era destul de mare.Insa a venit toamna si eu trebuia sa merg la scoala.Cand am iesit de pe poarta a inceput sa schelalaie,imi era sa nu plec dar nu aveam ce face.
Cand m-am intors de la scoala l-am gasit langa poarta si dormea dar sa trezit.Am aflat de la tata ca a stat langa poarta toata ziua.Cand am auzit asta l-am alintat si l-am rasplatit cu niste pedigree.
De atunci m-a asteptat mereu la poarta si nu am fost mai fericita de cum eram atunci.

Pana cand m-am obisnuit cu noua pisicuta imi era frica:?: sa nu iasa din curte,sa nu o fure cineva.Si intr-o dimineata cand am inceput sc.a venit dupa mine.Pe la mijlocul drumului s-a pus in doua labute.Mie mi-a fost teama sa nu cumva sa nu se mai duca acasa.Si iata ca am intarziat si la ore.Ajungand acasa la amiaza mi-am gasit pisicuta stand pe pervazul geamului meu.Atunci mi-am dat seama ca aceste fiinte sunt niste minunatii care face viata unui om sa fie un basm.
Si sunt si ft destepte!

hmmmm.....despre animalute eu nu pot scrie o poveste de...basm....din pacate...majoritatea lucrurilor care ma leaga de acest subiect, si care de altfel mi-au impus sa ma implic, sunt ..triste !

va voi reda in cuvinte, tabloul ce-l am mereu in memorie, si care nu se va supune niciodata stricaciunii timpului...o poveste scurta a copilariei mele, cand eram cam de varsta voastra !...la mama mea acasa, eu locuiam in apropierea cimitirului (hehehe)....undeva , pe straduta mea, mai in vale, o batrana, care niciodata nu a avut familie, din anumite motive....insa familia ei erau...vreo 3 pisicute !!....incovoiata de batranete si boala, obisnuia sa mearga la cimitir, zilnic, insotita de micutele patrupede !.....nu stiam pe atunci, cum stau lucrurile cu animalutele....nici nu le iubeam, nici nu le uram....imi placeau, eram atasata de ele, dar INCA nu stiam sa simt bucuria si tristetea lor !....incepea insa sa-mi placa le nebunie imaginea aceea medievala cu care ma obisnuisem: o batrana credincioasa insotita de pisicutele ei, urcand agale spre cimitirul celor ce ne privesc de dincolo !...iar micutele o insoteau tantose, arcuindu-si gratios coditele, de parca ar fi alcatuit o escorta regala !....fugeau maruntel cand in urma bunicii, cand luand-o in avans , ca si cum ar fi dorit sa-i netezeasca drumul !....
mai avea batrana si un catel...un mosulet cu un latrat specific...ragusit si artagos !....cand latra mosuletul, stiam intotdeauna ca batrana are musafiri...un latrat specific...ecoul il am si azi in minte...o boare din nostalgia copilariei !
insa toate pana intr-o zi....batrana a plecat la cele vesnice...nu voi uita niciodata tabloul care-mi rascoleste si acum inima: micutele miaunici strabatand zilnic ulita, o perioada...urcau spre cimitir !...urcau drumul lor obisnuit, acum privite doar de cea care le-a oferit atat timp mangaiere...urcau sa ...sa ce?....mereu m-am intrebat unde mergeau ele singurele, insotite doar de nostalgia asfintitului...poate ca mergeau la mormantul celei ce le-a fost candva ocrotitoare...sa spuna o rugaciune de seara !
iar latratul catelului l-am mai auzit mult timp incolo...nu-l vedea nimeni, dar ne amintea ca exista....sau poate era un latrat din Rai !?

Nu conteaza daca sunt si triste unele povesti nu pot fi schimbate insa aceasta poveste de tristete sa transformat parca intr-o legenda dar si un basm.

O poveste trista dar si frumoasa!

felicitari ... este foarte frumoasa povestea